Interzicere consum băuturi alcoolice în ziua votării pentru alegerea Președintelui României în spațiul de protecție al secțiilor de votare
D I S P O Z I Ţ I A
Nr. 166 din 04.11.2019
privind interzicerea comercializăii și consumului de băuturi alcoolice în ziua votarii pentru alegerea Președintelui României (între orele 7,00 – 21,00) în incinta secțiilor de votare de pe raza localității și în curtea acestora, în intrările în curte și în jurul secțiilor de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice, până la o distanţă de 500 m de localul secțiilor de votare
Primarul Comunei Lelești, Județul Gorj, Turcilă Vasile-Laurențiu,
Având în vedere:
· prevederile art. 43 alin. (6) și (12), art. 55 alin. (1), art. 56 alin. (1) Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
· prevederile art. 155 alin. (1), lit. a), alin. (2), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
În temeiul art. 196 alin. (1), lit. b), art. 240 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
D I S P U N E :
Art. 1 – În vederea desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru Președintele României din anul 2019 la nivelul Comunei Lelesti, Județul Gorj se interzice comercializarea și consumul de băuturi alcoolice în ziua votarii (între orele 7,00 – 21,00) în incinta secțiilor de votare de pe raza localității și în curtea acestora, în intrările în curte și în jurul secțiilor de votare, precum şi pe străzi şi în pieţe publice, până la o distanţă de 500 m de localul secțiilor de votare.
Art. 2 – Nerespectarea prevederilor art. 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.500 lei la 10.000 lei, conform art. 55 lit. i) coroborat cu art. 56 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 3 – Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către ofiţerii, agenţii și subofițerii din cadrul Poliţiei Române și Jandarmeriei Române.
Art. 4 – Prezenta dispoziție poate fi contestată la instanța de contencios administrativ, conform Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 5 – Secretarul general al Comunei Lelești va comunica prezenta dispoziție Instituţiei Prefectului-Judeţul Gorj, organelor de ordine publică, agenților economici cu puncte de lucru situate până la o distanţă de 500 m de localul secțiilor de votare și o va aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul primăriei și al secțiilor de votare, precum și pe site-ul instituției www.primarialelesti.ro.
Contrasemnează,
Primar, Secretar general al comunei,
Vasile-Laurențiu Turcilă Constantin-Cătălin Mischie